[interviu acordat revistei Yoga Social #9 / toamna 2022]
Yoga Social: Bună Carmen. Mulțumim că ai acceptat să fii alături de noi și cititorii noștri. Ne dorim să cunoaștem cât mai multe despre burnout pentru a fi pregătiți să îl identificăm dacă apare la noi sau la cei din jurul nostru. Așadar, vom începe prin a te ruga să ne spui care sunt din punctul tău de vedere acele lucruri despre burnout pe care ar trebui să le știm cu toții astfel încât să dezvoltăm capacitatea de a sesiza când cineva este în această situație pentru a-l îndruma către specialiști și către introspecție și analiză a stilului de viață.
Carmen Lucia Grad: Vă salut și eu, și pe cititorii voștri. În primul rând vă mulțumesc pentru invitație și pentru oportunitatea oferită de a vorbi despre un fenomen care există în viețile noastre și care va rămâne o perioada lungă prezent aici – Burnoutul.
Burnoutul nu este o scuză a leneșilor sau o boală închipuită, ci o realitate care-i afectează mai ales pe cei din profesii cu responsabilitate mărită. În 2019 Burnoutul a fost inclus de Organizația Mondială a Sănătății în clasificarea bolilor ca fenomen ocupațional, rezultat al stresului cronic.
Deși simptome ale Burnoutului pot fi identificate în diverse perioade istorice (să amintesc doar de neurastenia specifică secolului al nouăsprezecelea, cu simptome identice), termenul Burnout a fost folosit pentru prima dată în 1974 de către psihologul american Herbert Freudenberger în legătură cu voluntarii de la o clinică pentru persoanele defavorizate din New York, voluntari care au ajuns în timp să sufere de oboseală constantă și iritabilitate. Christina Maslach (psiholog american) a elaborat în 1981 un chestionar, încă utilizat şi astăzi, pentru a diagnostica burnoutul, cunoscut drept Maslach Burnout Inventory (MBI). Între timp au apărut, cel puțin în nordul Europei, clinici specializate în diagnosticarea Burnoutului și, foarte important, recuperarea din Burnout.
O listă cu simptome specifice Burnoutului poate fi găsită pe site-ul meu www.preventie-burnout.ro, la fel și câteva cauze frecvente precum și descrierea celor șapte faze ale Burnoutului după unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniu din spațiul de limbă germană (unde m-am format și eu ca specialist în profilaxia Burnoutului și ca mental trainer), prof. dr. Matthias Burisch. Pe scurt, aș spune că principalul semnal de alarmă în privința Burnoutului este că nu-ți mai iei sau găsești timp să te încarci cu energie (în familie, prin interacțiuni cu prietenii sau prin intermediul unor hobbyuri). Te preocupă orice altceva decât activitățile și lucrurile care te energizau şi îţi aduceau bucurie, ajungi să fii irascibil, nu te mai prioritizezi (nici pe tine nici starea ta de bine), îți pierzi umorul (în particular autoironia) și bucuria de viață, iar cei cărora le pasă de tine pot observa cum forța ta vitală pare scăzută sau nu mai e folosită la maximum.
Repet: e cazul să începi să-ți pui întrebări legate de stilul tău de viață dacă nu-ți mai acorzi sau găsești timp pentru ce-ți dă de obicei energie și bucurie.
Yoga Social: Pe lângă stresul legat de locul de muncă, se consideră că factorii care țin de personalitate și de stilul de viață au o contribuție majoră în declanșarea sindromului de burnout. După cum susține Christina Maslach (psiholog și cercetător care și-a dedicat cariera studierii burnout-ului ocupațional) fenomenul de burnout este multidimensional și nu poate fi privit dintr-o singură perspectivă. Condițiile pentru manifestarea acestui fenomen se împart în condiții care țin de locul de muncă, condiții care țin de viața personală/stilul de viață și condiții care țin de personalitate. Ne poți spune care sunt din experiența ta condițiile care țin de personalitate care favorizează apariția burnout-ului?
Carmen Lucia Grad: Într-adevăr, avem de-a face cu un sindrom multidimensional, dar, pentru că întrebarea este foarte specifică, încerc să mă rezum la a raspunde strict la ea și să menționez doar factorii ce țin de personalitate.
Dacă e să vorbim de Burnoutul profesional, în primul rând avem personalitatea de tip A (the high-achiever). Aici vorbim de extrovertiți, ambițioși, de cei riguros organizați, foarte conștienți de statut, nerăbdători, cu o nevoie permanentă de a deține controlul și o reticență în a delega. Aceștia tind să se afle în mod constant într-o stare de anxietate sau de stres. Cei cu personalitate de tip A prezintă și un risc mai mare pentru alte afecțiuni, de exemplu probleme cardiace. În general, pentru aceste persoane răspunsul la probleme și provocări este să muncească și mai mult.
Burnoutul apare de obicei din cauza epuizării emoționale, a dezechilibrului între viața profesională și cea privată, și din cauza neglijării propriilor nevoi, în special a grijii de sine.
Un alt tip de personalitate care predispune la Burnout este the caregiver – cel care are grijă de ceilalți. Unde avem ca simptom principal, când vorbim de Burnout, așa numita epuizare a compasiunii (compassion fatigue). La risc pentru acest tip de epuizare sunt cei din industria medicală (medici și asistenți), cei ce lucrează în sistemul de educație, dar și psihologii sau terapeuții, de exemplu. Acest tip de personalitate are tendința de a pune nevoile celorlalți înaintea celor proprii. Echilibrul între a da și a primi devine dezechilibrat și, în cele din urmă, acești oameni nu mai au energie pentru a da/a oferi atenție așa cum o făceau înainte și apare o detașare emoțională însoțită de apariția cinismului si a unui sentiment de copleșire și epuizare din cauza cerințelor de la locul de muncă.
Urmează disonantul emoțional – disonanța emoțională este atunci când simți un lucru în interior și îl ignori în mod intenționat, de exemplu cand te forțezi în mod constant să afișezi o față fericită chiar și atunci când asta nu este deloc ceea ce simți. Persoanele care lucrează în domenii precum servicii pentru clienți, ospitalitate sau consultanță sunt la risc din acest punct de vedere.
Apoi avem supereroul: cel ce simte că fiecare provocare sau problemă stă pe umerii săi și că trebuie să aibă toate răspunsurile, the lone ranger: cel ce simte că trebuie să facă totul singur și ajunge să îi microgestioneze pe cei din jurul său, și aș mai adăuga perfecționistul: cel care nu suportă gândul de a face o greșeală – niciodată – și îi supune aceluiași standard pe toți cei din jur. Aici vorbim de o persoană care se străduiește să fie impecabilă și să stabilească standarde înalte de performanță, critică cu ea însăși și cu ceilalți. Perfecționismul orientat spre sine este atunci când o persoană își stabilește standarde incredibil de înalte pentru ea însăși, iar perfecționismul social se referă la situația când o persoană crede că trebuie să îndeplinească standardele înalte ale altcuiva pentru a fi acceptată.
Când vorbim de Burnoutul ce apare la persoanele cu boli cronice, o trăsătură importantă care poate provoca sau accelera instalarea stării de epuizare este tendința spre pesimism și fatalitate.
Când vorbim de Burnoutul parental, trei cauze principale sunt asociate cu acest sindrom. Părinții care au dificultăți în inițierea și menținerea unor relații afective pozitive cu copiii lor, cei care au dificultăți în identificarea nevoilor copiilor și a răspunsului adecvat la ele, și cei care întâmpină probleme în asigurarea unui mediu structurat și coerent pentru copiii lor sunt mai predispuși să experimenteze sindromul de epuizare parentală.
Ca o notă de subsol explicativă, dar foarte importantă: în spatele Burnoutului stau de fapt mai multe frici: frica de ratare ori greșeală, frica de a nu dezamăgi, frica de conflict, frica de a fi văzut ca egoist sau ca un om rău, frica de a fi considerat incompetent (și aici vorbesc și de sindromul impostorului) etc. Fricile sunt însă doar emoții ce ascund de fapt mesaje mult mai importante despre nevoile noastre neîmplinite, de exemplu nevoia de recunoaștere, cea de conectare ori nevoia de a te simți capabil. Iar nerezolvarea acestor nevoi va accentua în timp starea de anxietate și frică și va duce la menținerea și perpetuarea stării continue de stres prin grijile excesive, nevoia de a demonstra constant că suntem de ajuns și că ne merităm locul în lume.
Închei cu o notă foarte personală, ceva ce am învățat de la clienții mei și nu e neapărat de găsit în literatura de specialitate: mulți dintre cei în Burnout sunt oameni onești, cu bun simț, corecți, care sunt conștienți că ce spunem și ce facem are consecințe în afara noastră, care în general vor să facă bine și cred în colaborare ca formă de interacțiune cu ceilalți, care nu consideră conflictele drept soluție reală a problemelor. Însă, de cele mai multe ori, acești oameni au de-a face cu un sistem (organizațional/social) care încurajează de fapt opusul. Iar de aici până la abuz este doar un pas. Or, aceste trăsături de caracter sunt ca niste giuvaiere, așa că mi se pare un lucru minunat să îi asist pe acești oameni să navigheze în lumea în care trăim, protejând în același timp aceste calități și asigurându-ne că nu se pierd sau transformă în chiar opusul lor. De fapt, aceste caracteristici sunt cele de care lumea noastră de azi are nevoie ca de aer, însă tinde să le atace în loc să le protejeze și valorifice.
Yoga Social: Trăim pe repede înainte, suntem stresați aproape zilnic de o multitudine de factori și am ajuns să credem că așa este normal, că asta-i viața. Uităm sau nu știm că avem resurse în noi pentru a trăi diferit și pentru a gândi diferit. Ce i-ai spune unui client care crede cu tărie că nu poate schimba lucrurile pentru că nu depind de el, pentru că trebuie să muncească pentru a-și întreține familia și că viața este grea, dar nu are încotro. Să presupunem că este vorba de un client care a fost trimis de familie să facă coaching și nu a venit din proprie convingere că poate face o schimbare. Cum abordezi o astfel de situație? Poate fi sprijinit un om care are astfel de convingeri limitative?
Carmen Lucia Grad: Paradigmele, concepțiile, sistemul de valori după care ne trăim viața sunt lentilele prin care vedem lumea. Prin ele vedem realitatea înconjurătoare, pe care mai apoi cu ajutorul cogniției o interpretăm și o percepem. Să ne imaginăm pentru o secundă că aceste lentile sunt ca niște ochelari. Să spunem că o anumită concepție are un efect de lentilă ce îți permite să vezi lumea doar în alb-negru. O schimbare de paradigmă în acest caz te-ar face să vezi dintr-o dată lumea în culori. Efectul este dincolo de un moment „aha!”, este ca o mutație la nivel celular. Dacă un client are o paradigmă care îi permite să vadă lumea doar până la maxim o sută de metri depărtare, dar acceptă că eu dispun de o pereche de ochelari ce i-ar permite sa observe linia orizontului și este deschis la asta și e dispus să îi încerce, s-ar putea ca efectul acestei deschideri spre nou să fie ireversibil transformațional. Ce se întâmplă însă când clientul nu crede în ce îi ofer? Un singur lucru: nimic! Nu cred că putem convinge cu adevărat și durabil pe cineva să se schimbe dacă aceea persoană nu are deschiderea spre asta, dacă crede cu tărie că nu-i este în putere să facă acest lucru. Așa cum spunea Stephen R. Covey, mintea umană este ca o fortăreață, iar eu am acces acolo doar dacă îmi deschizi ușa dinspre interior. Puterea e întotdeauna în mâinile clientului. De fapt, una dintre principalele reguli ale coachingului, terapiei sau trainingului mental este aceasta: să nu vrei mai mult (schimbarea/transformarea) decât însuși clientul. Iar dacă o acceptă și o vrea, tot el impune ritmul. Să folosești o anumită tehnică atunci când clientul nu e pregătit sau într-un ritm care nu îi permite să proceseze ce se întâmplă, este o greșeală.
Dar să vă răspund și concret la întrebare. Există două posibilități în momentul în care un client vine la mine trimis de familie sau de o altă persoană. Varianta 1 – vine doar să bifeze o obligație, dintr-o postură chiar defensivă. Ideea de a-și rezolva problemele în acest fel ar trebui să îl responsabilizeze, iar asta poate veni cu un enorm disconfort. Varianta 2 – vine cu un anumit grad de convingere că e nevoie de o schimbare, chiar dacă numai la nivel inconștient, balansându-se cumva între două lumi. Când simt asta, e rolul meu să scot din inconștient și să aduc în conștient dorința sa de schimbare. E sarcina mea să-l ajut să-și conștientizeze nevoia din spatele dorinței de transformare, de fapt.
Iar asta este foarte diferit de la client la client, nu există o propoziție magică sau o întrebare care să funcționeze pentru toți. Pentru că fiecare client aduce cu el o nouă lume, care este unică și irepetabilă.
Yoga Social: Folosești în munca ta tehnici precum antrenamentul mental și ghidezi oamenii spre autoresponsabilizare și accesarea puterii interioare. În ce mod ne ajută mai exact antrenamentul mental dacă suntem stresați, anxioși și simțim că nu mai facem față provocărilor de zi cu zi? Cum ne autoresponsabilizăm și ne schimbăm modul de viață și implicit modul de gândire?
Carmen Lucia Grad: Antrenamentul mental, în forma sa actuală, își are originile în psihologia sportului. În anii 1970, sportivii au început să se antreneze mental și să repete secvențe de mișcare pentru a le putea accesa în mod optim în competiție și a-și crește performanța. Rezultatul: creșterea focusului mental și implicit a capacității de a fi în formă maximă indiferent de condițiile externe ale competiției, cu rezultate sportive excelente.
Asemenea tehnici sunt folosite de sportivii performanță și în zilele noastre, aș putea chiar spune că sunt indispensabile de la un anumit nivel în sus. Spre exemplu, cel mai rapid înotător din istorie, David Popovici, pomenește deseori în interviuri cât de important pentru pregătirea lui este antrenamentul mental cu tehnici de vizualizare și imaginație. Desigur că, pentru a duce la rezultate, aceste tehnici trebuie să fie transformate în acțiune, nu pot rămână doar la nivel mental.
Actualmente, când vorbim de antrenament mental, vorbim de o varietate de metode care au ca scop creșterea competenței sociale și emoționale, a abilităților cognitive, a rezilienței, a încrederii în sine, a forței mentale și a stării de bine.
Pe aceste considerente, antrenamentul mental poate fi folosit în aproape toate domeniile vieții (inclusiv în medicină, de exemplu în intervențiile chirurgicale și stomatologice unde focusul și puterea de concentrare, ce determină la rândul lor un curs mai bun al acțiunii, pot fi antrenate și, în final, dobândite în formă maximă).
Dar cum funcționează antrenamentul mental în creier? Prin neuroplasticitate: când învățam ceva nou, sau privim lucrurile dintr-o nouă perspectivă, modificăm sinapsele, creând noi conexiuni și noi rețele neuronale, stimulând în acest fel neuroplasticitatea. O IMAGINAȚIE PUTERNICĂ și TEHNICILE DE VIZUALIZARE pot „înlocui” percepția curentă și îi pot sugera creierului o nouă realitate, la care el se adaptează. Atenția, care este strâns legată de concentrare, este o cheie importantă pentru antrenamentul mental. O altă abordare este de a încetini negativitatea și de a câștiga o nouă perspectivă. Antrenamentul mental ne face să conștientizăm puterea gândurilor noastre și ne permite să recunoaștem tiparele de gândire care ne determină viața. De asemenea, pune creierul în starea alfa, ceea ce înseamnă o frecvență mai lentă a undelor cerebrale. În această stare, cineva este deschis la lucruri noi, învață mai ușor în imagini, își amintește mai ușor imaginile, devine mai creativ, are o stare de spirit pozitivă și are acces mai ușor la subconștient și inconștient. În plus, pulsul devine mai calm și mușchii se relaxează.
Când e vorba de stres cronic, stresorii sunt la fel de unici ca persoanele care îi percep ca atare. Rolul meu e să identific împreună cu clientul ce anume îl stresează, ce îl agită, dar și cum să își mențină capul rece și focusul în mijlocul furtunii de adrenalină și cortizol. De asemenea, e necesar să identificăm ce gânduri mențin starea de agitație, cum se pot neutraliza etc. Pentru aceasta, se folosesc de la tehnici simple de tip Word Reframing la unele mai complexe în care tipare de comportament (care nu sunt altceva decât procese adaptative și protective) pot fi vizualizate și astfel clientul poate realiza care sunt condițiile în care ele apar, care e rolul lor protector, de ce au fost dobândite și care e răspunsul pe care alege de fapt să îl aibă la stimulii care le declanșează.
Un om se autoresponsabilizează când realizează că între ceea ce i se întâmplă (stimul/trigger) și răspunsul sau (comportament) se află libertatea sa, puterea de a alege acest răspuns. Iar ca asta să se întâmple e nevoie să își schimbe conștient gândurile și emoțiile legate de acel stimul.
Ne autoresponsabilizăm când înțelegem că trăim simultan în două lumi: una orientată spre exterior, a societății, a familiei și a oamenilor cu care avem contact, și una interioară, a gândurilor și a emoțiilor. O lume a interpretărilor și percepțiilor, a lucrurilor pe care ni le spunem despre ce trăim. Când e vorba de lumea noastră interioară (emoții, gânduri, senzații), descoperim că aici suntem complet singuri. Nimeni nu vine să ne salveze de propriile gânduri. Vestea bună este că în lumea noastră internă noi decidem ce vrem să fie și ce vrem de fapt să fim. Aici, noi suntem creatorii absoluți. De aceea, transformarea adevărată și de durată e dinspre interior înspre afară și rareori invers. Când e liniște și bine în interior, ceva extraordinar se întâmplă și în exterior, ca o consecință normală.
Yoga Social: Mare parte a muncii tale se axează pe prevenirea burnout-ului și aducerea conștientizării acestui fenomen. Care consideri că sunt cele mai înțelepte decizii pe care le putem lua pentru a preveni cronicizarea stresului și transformarea lui în burnout?
Carmen Lucia Grad: Cred că e important de știut că avem un sistem pentru stres și unul de de-stres (destresare), ambele fiind codate/fixate genetic. Suntem concepuți să ne recuperăm rapid după un stres de scurtă durată. Când corpul este sănătos și în formă bună, acești markeri ai stresului revin rapid la nivelurile lor normale. Dacă însă creierul continuă să perceapă ceva ca fiind periculos, se menține activată axa hipotalamo-pituitar-suprarenală (HPA) având ca efect eliberarea de cortizol. Astfel, organismul rămâne în alertă.
Ce înseamnă asta pentru viața noastră de zi cu zi? Având în vedere că ne confruntăm cu stresul de mai multe ori pe parcursul zilei, e nevoie să îi dăm zilnic organismului timpul necesar pentru recuperare. Câteva minute de plimbare zilnică, un joc de societate cu persoane dragi, o activitate fizică ce ne produce o stare de bine – dansul de exemplu -, un hobby, lecturarea câtorva pagini, mersul la cinema, yoga, meditație etc. Nu trebuie să fie nimic extraordinar, e vorba mai mult de o rutină. Corpul are nevoie zilnic de recuperare, nu trebuie să așteptăm weekendul ca să ne facem orele de somn sau vacanța pentru a ne reumple bateriile. Trebuie să facem asta zilnic prin activități de scurtă durată, dar plăcute. Iar odihna nu trebuie să fie doar fizică, cât mai ales mentală. Să ne imaginăm că la prima oră am avut o întrevedere care ne-a produs în corp o reacție de stres. Chiar când întâlnirea a fost de scurtă durată, dacă mental am perceput-o negativ, o retrăim mental de mai multe ori pe zi, încercând să înțelegem și să reinterpretăm tot ce s-a întâmplat și tot ce am simțit legat de asta. Prin reamintire se menține însă starea de alertă a organismului și, prin asta, nivelurile crescute de cortizol, pentru că hipotalamusul nu face diferența între real și imaginar. Retrăirea mentală a unei situații stresante, gândurile negative, grijile constante sau scenariile pesimiste despre viitor nu fac decât să ne mențină într-o stare continuă de alertă având ca rezultat niveluri ridicate de cortizol. Hormonii de stres sunt eliberați indiferent dacă persoana se găsește cu adevărat într-o situație stresantă sau dacă doar își imaginează că se află într-una. Din păcate mulți oameni nu reușesc să găsească o modalitate de a pune frână acestor gânduri repetitive.
Yoga Social: Care sunt pașii pe care ne recomanzi să îi urmăm pentru a ne reechilibra și a reveni la un stil de viață armonios după o experiență de burnout?
Carmen Lucia Grad: Deși inițial m-am axat pe prevenție, clienții m-au împins să îmi lărgesc spectrul de activitate și înspre recuperare, trainingul mental putând fi făcut foarte bine în paralel cu alte tipuri de terapie, acestea fiind complementare. De exemplu, mulți dintre clienții cu care lucrez în acest moment au făcut recent sau sunt în terapie.
Burnoutul nu este un diagnostic ușor si trebuie să fie diagnosticat într-o clinică (sunt multe alte boli care pot avea simptome asemănătoare cu Burnoutul, de la probleme hormonale la boli degenerative ale sistemului nervos central și până la stresul posttraumatic (PTSD)). De aceea e nevoie de consult medical și psihiatric pentru a se face un diagnostic diferențial. Când cineva este diagnosticat cu Burnout trebuie văzut nivelul la care este afectată acea persoană. De exemplu, în Olanda clasificarea diagnostică face distincție între trei niveluri de tulburări legate de stresul la locul de muncă: (1) suferință ușoară (simptome relativ minore care duc la o funcționare profesională minimă sau doar parțial afectată); (2) suferință gravă (simptome majore de suferință care cauzează pierderea temporară a întregului rol profesional); și (3) burnout (pierderea pe termen lung a rolului profesional). Prin urmare, dacă ajungi în Burnout (ultima fază a stresului cronic), recuperarea este foarte importantă pentru a putea fi ulterior capabil să fii la fel de performant la locul de muncă precum înainte de apariția simptomelor de oboseală și trebuie făcută cu ajutorul specialiștilor. Așa cum în spațiul de limbă germană există deja clinici specializate pe diagnostic și recuperare din Burnout, mă aștept ca și în Romania aceste clinici să devină o realitate în următorii ani. Terapia psihosomatică de durată în paralel cu trainingul mental și eventual cu tratamentul specific bolilor care pot acompania Burnoutul și pot fi consecințe ale stresului cronic (ca diabet, tensiune arterială crescută, tulburări digestive, tulburări de somn, sterilitate etc.) sunt necesare pentru a reveni la o viață normală.
Iar după ce scapi de faza acută, e imperios să te uiți la cauze. Dacă nu îți iei timpul necesar pentru a înțelege mecanismele care te-au adus în Burnout, îți va fi foarte ușor să treci printr-un al doilea episod de Burnout, pentru că obiceiurile toxice (mentalități și concepții despre viață limitative, negativism și autocritică, frici, prioritizarea lucrurilor neimportante etc.) au avut timp să se transforme în automatisme.
În încheiere subliniez încă o dată că Burnoutul este o problemă serioasă, iar numărul cazurilor mereu în creștere (un sondaj efectuat anul trecut pe mai mult de trei mii de utilizatori ai unei platforme românești dedicate transparenței la locul de muncă a relevat că trei sferturi dintre ei au experimentat episoade de Burnout în ultimii cinci ani; alte studii efectuate la noi în țară vorbesc de trei din zece participanți care au trecut prin Burnout – chiar și așa, este imens!) spune de fapt extraordinar de multe despre modul în care majoritatea dintre noi aleg să își trăiască viața: neținând seama de propriile nevoi, de propriul ritm și de capacitatea proprie de a face față stresului.
De aceea este atât de important să ne educăm despre acest subiect și să îl acceptăm ca pe o realitate. Depinde însă în mare măsură de noi (stil de viață echilibrat, un raport sănătos între muncă și viața privată, relaxare suficientă și de calitate – a te uita la televizor în timp ce mănânci și eventual mai și citești ceva pe telefon nu se încadrează! –, apelul la specialiști la primele semne îngrijorătoare) dacă ne va și afecta direct.
Yoga Social: Îți mulțumim pentru contribuția ta și pentru că aduci aceste instrumente de training mental la îndemâna oamenilor care au nevoie să fie ghidați și susținuți pentru ca mai apoi să își managerieze propria viață în mod echilibrat și armonios.
Carmen Lucia Grad: Vă mulţumesc şi eu.
# acest număr al revistei Yoga Social poate fi cumpărat aici.