Negarea importanței epuizării este greșită și periculoasă. E o problemă care afectează atât bunăstarea noastră cât și cea a pacienților noștri. În legătură cu ea sunt câteva întrebări dificile pe care trebuie să ni le punem fiecare:
- Mă simt epuizat și am devenit cinic[ă]?
- Îmi afectează cerințele jobului meu viața personală mai mult decât mi-aș dori-o?
- Mi-am pierdut bucuria practicării medicinei pe care o aveam cândva?
Un răspuns afirmativ la măcar una dintre aceste întrebări e un semnal serios de alarmă în privința posibilității de a fi în pragul unui Burnout. Trebuie doar să avem curajul de a cere ajutor.
În ultimii ani s-a scris mult despre acest lucru și totuși, pentru mulți dintre noi, medicii, Burnoutul este încă un subiect tabu atât la locul de muncă cât și în mințile noastre. Când vine vorba de Burnout, întâi trebuie să recunoaștem față de noi înșine că nu suntem în cea mai buna formă și nu suntem mulțumiți de cum ne simțim.
Epuizarea noastră este însă toxică atât pentru noi cât și pentru pacienți, fiind asociată cu pierderea empatiei, scăderea performanțelor profesionale și creșterea numărului de greșeli medicale.
Există o multitudine de factori care contribuie la epuizarea medicilor: volumul copleșitor de muncă, gărzile obositoare, timpii de programare relativ scurți având în vedere ceea ce trebuie făcut, prea multe sarcini birocratice, un salariu relativ mic în raport cu nivelul de responsabilitate și volumul de muncă, prea mult timp în fața calculatorului etc.
Noi, medicii, dorim să le ofere pacienților timpul și sprijinul de care aceștia au nevoie și pentru acest lucru e crucial ca sistemul să ne aprecieze și recunoască eforturile de a oferi acest tip de îngrijire. Din păcate, deși se vorbește mult despre „îngrijirea centrată pe pacient”, mulți dintre noi simţim că sistemul este din ce în ce mai mult condus de bani și de măsurători, recompensele fiind alocate mai degrabă profesioniștilor care îmbrățișează aceste priorități. Mulți medici simt, de asemenea, că au un control redus asupra volumului de muncă, iar această combinație – cerere mare și control redus – creează mediul perfect pentru instalarea Burnoutului.
Cele trei simptome cardinale ale Burnoutului medical:
Epuizarea fizică și emoțională: În loc să simțim bucurie și provocare la serviciu, ce facem cu adevărat e să ne chinuim cu pacienții și cu hârtiile, concentrându-ne doar să reușim să trecem peste fiecare zi de muncă și să ne întoarcem acasă. Un gând comun în acest moment este: „Nu sunt sigur cât mai pot continua așa.”
Depersonalizarea sau „oboseala compasiunii”: În acest stadiu, nu suntem disponibili din punct de vedere emoțional pentru pacienții noştri sau oricine altcineva. Energia emoțională se găsește pe o pantă descendentă. Acest lucru este semnalat prin cinism, sarcasm și detașarea emoțională față de pacienți și munca de medic.
Lipsa de eficacitate: Începem să ne îndoim de sensul și calitatea muncii proprii. Apar grijile că vom face o greșeală dacă lucrurile nu se îmbunătățesc curând.
Cauze principale ale epuizării:
-
Practica medicinei clinice. Indiferent de progresul tehnologic constant din medicină, munca noastră a fost, este și va fi întotdeauna stresantă, pentru că avem de-a face cu oameni bolnavi, răniți, speriați, muribunzi și deseori și cu familiile lor, care solicită răspunsuri și rezultate imediate. Munca noastră nu poate fi făcută la modul automat și necesită atenție și energie chiar și în cele mai ușoare zile (dar câți dintre noi știm ce sunt acelea?) și e însoțită de o combinație extrem de solicitantă de stres ridicat, mare responsabilitate și prea puțin control. Indiferent de specialitate, stresul este inevitabil în timpul muncii cu pacienții. Dintre cele cinci cauze ale epuizării prezentate aici, învățăm în timpul formării noastre să facem față doar stresului generat de îngrijirea pacienților.
-
Pe lângă acesta, munca noastră ca medici prezintă și un set de stresuri unice, cuprinzând aspecte ca rotația personalului adițional, dotările materiale, formula de compensare, politica locală în domeniul sănătății, conflictele de personalitate din echipă sau dispute cu conducerea administrativă. Cea mai simplă modalitate de a scăpa de matricea actuală de stres este probabil schimbarea locului de muncă, însă trebuie ținut seama că la următorul tot aceiași factori de stres trebuie înfruntați, însă la niveluri de intensitate diferite.
-
Viața personală ar trebui să fie locul în care ne reîncărcăm cu energie. Din păcate însă, există și factori care influențează negativ acest lucru, ajungând uneori chiar să-l împiedice. Ați remarcat că educația noastră medicală nu conține nimic despre dobândirea unor abilități de echilibrare a vieții profesionale cu cea personală? Pregătirea noastră pentru examene, în special cel de rezidențiat, ne învață chiar contrariul. Suntem nevoiți să înmagazinăm în cap cantități enorme de informație în timp ce ne ignorăm nevoile fizice, emoționale și spirituale până la niveluri nesănătoase. Mai mult, exersând asemenea comportamente dăunătoare ani la rând, le asimilăm și le păstrăm și mai departe în carieră. Pe scurt, muncim până când nu mai putem, iar în loc să ne oprim continuăm să lucrăm în acelaşi ritm, pentru că nu ne dăm voie să arătăm nici un posibil semn de slăbiciune.
În plus, chiar și acasă apar situații (legat de creșterea copiilor, conflicte cu partenerul, boala unui membru al familiei, presiuni financiare etc.) care influențează negativ reîncărcarea bateriilor, viața în afara cabinetului devenind uneori o sursă suplimentară de stres. -
Condiționarea educației noastre medicale. O serie de trăsături de caracter esențiale pentru absolvirea facultății de medicină și a rezidențiatului apar în timpul anilor de pregătire și devin părți integrate ale personalității fiecărui medic. Pe de altă parte, ele ne pot aduce în pragul epuizării pe parcursul carierei noastre. Principalele astfel de trăsături de caracter pe care le văd foarte des în calitate de coach pentru medici aflați în pragul burnoutului împreună cu semnele care vă ajută să le identificați sunt:
-
Workaholic: singurul tău răspuns la provocări sau probleme este să muncești mai mult;
-
Supererou: simți că fiecare provocare sau problemă stă pe umerii tăi și că tu trebuie să ai toate răspunsurile;
-
Perfecționist: nu suporți gândul de a face o greșeală – niciodată – și îi supui aceluiași standard pe toți cei din jur;
-
Lone ranger: trebuie să faci totul singur și ajungi să îi microgestionezi pe cei din jurul tău.
Pe lângă aceste trăsături de caracter noi, medicii, absorbim două directive primare de-a lungul formării noastre. Una este conștientă și vizibilă: „Pacientul este pe primul loc” – un adevăr firesc, sănătos și necesar atunci când ne aflăm cu pacienții. Problema este însă că nu ni se spune niciodată nimic despre a ne da nouă înșine prioritate în afara cabinetului / spitalului și deseori uităm s-o facem. Epuizarea este însă inevitabilă în absența unui „întrerupător”.
A doua directivă principală, niciodată enunțată direct, este profund inconștientă și mult mai puternică: „Nu-ți arăta niciodată slăbiciunea”. Pentru a o înțelege, încercați următorul experiment mental. Imaginați-vă că sunteți din nou rezident și un medic (specialist) vă spune: „Arătați foarte obosit. Este totul în regulă?”. Cum ați răspunde și cât de repede v-ar ieși acest răspuns din gură? Cei mai mulți dintre noi ar răspunde imediat că suntem „bine”. Această apărare instinctivă face dificilă ajutarea colegilor medici, chiar și în situațiile în care epuizarea lor este clară pentru toți cei din echipă.
Punând împreună cele patru trăsături de personalitate menționate mai sus și cele două directive principale obțineți un tablou aproape complet al condiționării unui medic bine pregătit. Combinat cu un proces de pregătire care seamănă foarte mult cu un concurs de supraviețuire în stilul vechilor gladiatori, acesta „cablează” medicii pentru auto-negare și epuizare.
-
-
Abilitățile de conducere ale supervizorilor imediați. În afara sistemului de sănătate, există o zicală de management: „Oamenii nu renunță la companii, ci la șeful lor”. Studii recente au relevat că satisfacția profesională a angajaților și nivelul lor de stres, epuizare și satisfacție profesională sunt strâns legate de abilitățile de conducere ale superiorului ierarhic imediat, iar acest lucru este valabil și în cazul medicilor. Din păcate, apar frecvent situații în care un șef necalificat sau, mai rău, unul absent, afectează nu doar rezultatele ci și nivelul de stres al unei echipe. Deși a fost alăturată abia recent celor patru clasice cauze ale epuizării profesionale prezentate mai sus, o conducere incompetentă este la rândul ei o sursă semnificativă de stres pentru mulți medici angajați.
Concluzie: De ce suntem noi medicii deosebit de expuși riscului de epuizare? Avem tendința de a fi foarte motivați și de a ne investi intens în profesia noastră. Caracteristicile și acțiunile care conduc la succes sunt însă adesea și cele care ne fac vulnerabili la epuizare. Stresul inerent profesiei medicale joacă, de asemenea, un rol crucial. Un studiu norvegian a constatat că pentru medicii de sex masculin cel mai important factor de epuizare a fost volumul de muncă, iar conflictul dintre muncă și familie pentru femeile medic. Un studiu canadian recent a constatat că „congruența valorilor” a fost un predictor semnificativ al eficienței profesionale pentru toți medicii, în timp ce pentru cei de sex feminin și interacțiunea dintre volumul de muncă și congruența valorilor a ieșit în evidență ca factor semnificativ. S-a constatat de asemenea că în prezența unei congruențe între valorile lor personale și mediul de lucru, medicii au fost mult mai puțin predispuși la epuizare și cinism, chiar și în situații solicitante.
Negarea importanței epuizării nu e doar greșită, ci și periculoasă. Repet, este o problemă majoră care afectează nu numai bunăstarea noastră, ci și pe cea a pacienților noștri.
Dacă crezi ca stresul cronic te afectează sau simţi că eşti in pragul unui burnout te aştept să lucrăm împreună.