Nu există mame perfecte și nici copii perfecți! Epuizarea maternă apare atunci când mamele se simt copleșite de responsabilitățile lor și nu mai pot gestiona corespunzător viața de familie. Recunoaște (întâi față de tine însăți) când nu mai poți, deleagă celor apropiați cât mai multe dintre sarcinile tale, vorbește despre ce simți și apelează la un specialist înainte de a fi prea târziu.
[© Liv Bruce]
Epuizarea fizică și psihologică poate apărea și în sfera privată, inclusiv când vorbim de maternitate. La fel ca angajatul perfecționist, mama predispusă la burnout încearcă să își îndeplinească toate sarcinile foarte bine, conform unui model idealizat, astfel încât ajunge la o stare de stres și oboseală care depășește cu mult limitele normale.
Nu există părinți perfecți
Mamele cu risc de epuizare încearcă să fie supermame și să aibă copii deștepți, cuminți și fericiți. O astfel de mamă se străduiește să facă mereu ce și cum trebuie, și ajunge să își epuizeze toate forțele pentru a fi mama ideală. A fi mamă este visul multor femei, iar a fi mamă e cea mai dificilă ocupație din lume. Încercarea de a fi o mamă perfectă cu o viață normală este o călătorie lungă și nesfârșită în care femeia își irosește prea multă energie fără a putea atinge această perfecțiune atât de dorită, ceea ce o va face să simtă în timp frustrare și să nu mai simtă plăcerea maternității.
Factorii de stres din viața părinților sunt reali: lipsa somnului, plânsul și țipetele copiilor, responsabilitățile gospodărești, financiare și emoționale, cererile și cerințele multiple și simultane, potențialele probleme școlare, bolile sezoniere sau cronice (sau chiar dizabilitățile), izbucnirile emoționale intense la copiii mici, complexitatea unor decizii parentale (sau chiar dezacorduri totale cu privire la modul de creștere a copiilor),… Toate acestea pot duce în timp la surmenaj.
Presiune și singurătate
Atunci când oboseala și stresul constant generat de creșterea și educarea copiilor se combină cu lipsa de recunoaștere și de sprijin emoțional (din partea soțului, a celorlalți membri ai familiei, a prietenilor și, în general, a comunității și societății), mama își pierde puterea și energia.
Pentru că este încă un subiect tabu în societatea noastră (în care maternitatea este sacră și prezentată ca o realizare supremă a femeii, într-o imagine idilică în care nu există decât râsete și îmbrățișări), multor mame le este rușine să admită, chiar și față de ele însele, că se simt epuizate. Multe femei nu anticipează stresul și epuizarea provocate de maternitate. A avea un copil este o călătorie minunată, dar extrem de dificilă. La urma urmei, ce poate fi mai natural decât o mamă care are grijă de copilul ei? Cine s-ar gândi să o felicite pentru că-și face datoria? Astăzi, așteptările societății față de femei sunt mult mai mari decât oricând. Ele trebuie să fie împlinite profesional, trebuie să fie împlinite în relația de cuplu și în sexualitatea lor, trebuie să devină mame rămânând femei și trebuie să se descurce pe toate fronturile cu zâmbetul pe buze. De asemenea, trebuie să mențină o viață socială și culturală bogată și interesantă.
Burnout maternal
Cum se manifestă burnoutul maternal? Ca si depresia, epuizarea maternală se instalează treptat. Primele semne par oarecum normale, inofensive: stres, oboseală, iritare, senzație de copleșire și comportament nervos. De-a lungul săptămânilor sau lunilor, această senzație de copleșire crește, până când se manifestă sub forma unui sentiment de goliciune. Mama se simte epuizată, la capătul puterilor și nu mai găsește plăcere în rolul ei de părinte. Nu mai are puterea și energia de a investi în relația cu copilul ei, îl ascultă cu mai puțină atenție sau distrasă. În plus, nu mai acordă aceeași importanță experiențelor și sentimentelor lui și nu se mai implică la fel de mult în educația lui. În timp detașarea emoțională se accentuează – mama simte mai puțină tandrețe față de copilul ei – și apare iritabilitatea. Epuizarea maternă poate duce la situații de risc: gesturi agresive față de copil, indiferență față de suferința copilului etc. În timp apar sentimentele de vinovăție și rușine. Femeia devine conștientă că nu mai este mama care se știa. Nu se mai recunoaște și îi este rușine de părintele care a devenit. Adesea aceste sentimente și nemulțumiri sunt însoțite și de tulburări fizice, cum ar fi anorexia, bulimia sau insomnia.
Cum putem preveni epuizarea maternă?
Mitul mamei perfecte este încă mult prea răspândit. Profilaxia epuizării începe cu acceptarea faptului că nu ai cum fi un părinte perfect. Niciun părinte nu poate fi perfect sau fără cusur. Este în regulă să fii din când în când iritată, furioasă ori nerăbdătoare, sau să mai faci și greșeli. Acest lucru este perfect normal. Dacă simți că îți pierzi cumpătul, încearcă să vorbești cu o altă mamă care îți este (cât de cât) apropiată. Vei vedea că aceste sentimente sunt comune și umane. Pentru a preveni să ajungi la epuizare, evită să faci totul singură. Delegarea unor sarcini către partener, prietene, mamă, soacră sau bonă te va ajuta să-ți păstrezi energia și concentrarea pentru lucrurile care rămân în seama ta. Acordă-ți timp liber pentru a te îngriji: masaje, sport, plimbări, lectură, muzică, câte o cafea sau o seară cu fetele etc. Un alt aspect extrem de important al prevenției epuizării este să eviți să interiorizezi ceea ce simți și nu lași rușinea să te copleșească și izoleze din punct de vedere social. Vorbește constant cu cineva despre ceea ce te îngrijorează și preocupă. Poate fi o persoană apropiată sau un specialist.
Ajutor
Când ar trebui să ceri ajutor? Din păcate, prea adesea avem tendința de a aștepta până când ajungem la fundul sacului pentru a cere ajutor.
Dacă îți pui această întrebare, înseamnă că ți-ai dat deja seama deja că ceva nu este în regulă. Și cu cât aștepți mai mult, cu atât îți asumi mai multe riscuri: în primul rând pentru tine însuți, punându-ți sănătatea în pericol (deseori compensezi cu dependențe alimentare sau de altă natură, iar corpul tău vorbește și el în numele tău prin diverse afecțiuni care adesea devin cronice, cum ar fi dureri de stomac, de cap sau de spate). De asemenea cuplul plătește prețul, apar conflicte, uneori chiar violențe, relația se dezintegrează,… Bineînțeles, copiii sunt și ei în prima linie, victime ale violenței verbale, fizice sau psihologice sau ale neglijenței.
Nu rămâne singură, cere ajutor profesional (poți apela la un coach sau la un terapeut specializat) pentru a înțelege ce ți se întâmplă, cum ai ajuns în această situație și cum poți să ieși cât mai repede din ea.
[© Caroline Hernandez]