Burnoutul poate afecta persoane din diverse medii, fiind asociat cu reducerea productivității și a satisfacției profesionale, rate crescute de tulburări de dispoziție cum ar fi depresia și anxietatea, și o multitudine de probleme fizice, inclusiv creșterea biomarkerilor de inflamație și a incidenței bolilor cardiovasculare, tulburări de somn, modificări ale apetitului, oboseală, scăderea imunității, dureri de cap și tulburări gastrointestinale. Burnoutul a fost studiat în primul rând ca un risc profesional, dar există tot mai multe dovezi că este o afecțiune care poate fi experimentată și în alte contexte.
„În calitate de psihanalist și practician, am ajuns să realizez că oamenii sunt uneori
victime ale focului, la fel ca și clădirile. Sub presiunea traiului în lumea noastră
complexă, resursele lor interne ajung să fie consumate ca prin flăcări, lăsând doar un
gol imens în interior, chiar dacă învelișul exterior pare mai mult sau mai puțin intact.”
[Herbert J. Freudenberger]
Burnoutul e definit ca rezultat al stresului cronic. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) l-a inclus în clasificarea bolilor ca fenomen ocupațional.
Burnoutul poate fi văzut ca o consecință a factorilor externi (pierderea locului de muncă, divorț, separare, decesul unei rude apropiate, volum mare de muncă, stres, lipsă de resurse, lipsă de feedback, absența unor sarcini clare, cerințe excesive etc.) și interni (structura personalității cu dorințe și temeri interioare, idealuri foarte înalte, ambiție, perfecționism asociat cu o stimă de sine scăzută, sindromul salvatorului, teama de respingere, autocritică, eșecuri repetate, imagine de sine negativă etc.). Unele abordări explicative văd cauza burnoutului în structura personalității, altele din ce în ce mai mult în factorii de cadru.
Burnoutul se dezvoltă de obicei în etape, pe parcursul a luni sau ani, într-un proces continuu de epuizare fizică, emoțională și mentală.
Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1974 de către psihologul american Herbert Freudenberger, care, observând că voluntarii de la o clinică pentru persoanele defavorizate din New York sufereau de oboseală constantă și iritabilitate, a devenit interesat de acest fenomen. El a numit această afecțiune pentru prima oară „burnout” într-un articol publicat în Journal of Social Issues în 1974, definind-o ca fiind acțiunea „de a se epuiza sau a deveni epuizat prin solicitări excesive de energie, forță sau resurse”. Câțiva ani mai târziu, în 1981, Christina Maslach (psiholog american) a elaborat Maslach Burnout Inventory (MBI), un chestionar utilizat și astăzi pentru a diagnostica burnoutul.
La aproape 50 de ani de la „descoperirea” sa, burnoutul nu are încă o definiție clară. Este el o boală? Dacă da, este vorba de o boală fizică sau psihică? Burnoutul nu este nici o boală psihologică nici depresie, ci o „boală cu simptome clar fizice”. Cu toate acestea, termenul de burnout lipsește din clasificările oficiale pe care medicii le folosesc pentru a stabili diagnosticele. Burnoutul nu e definit ca boală, ci mai degrabă ca un sindrom. Acesta din urmă include un set de simptome caracteristice unei boli sau unei stări clinice diferite de normă.
În ciuda acestei lipse de recunoaștere, disconfortul resimțit de persoanele care suferă de burnout este de netăgăduit. Anxietatea, iritabilitatea, problemele de memorie și de atenție, retragerea, problemele de somn și reducerea motivației sunt toate semne de epuizare fizică, emoțională și mentală. Situațiile care pot determina un angajat să sufere de burnout au multe fețe. Acestea pot fi suprasolicitarea, obiectivele nerealiste, conflictele, lipsa de sprijin sau confruntarea cu suferința altora sau cu moartea. Profesiile de ajutor sau de contact, cum ar fi asistentele, medicii, profesorii, psihologii, psihoterapeuții sau asistenții sociali sunt deosebit de afectate. Există însă și tipuri de burnout care nu sunt legat de activitatea profesională, ca de exemplu burnoutul maternal, burnoutul parental sau burnoutul pacienților cu boli cronice.
Pentru etapele și simptomele burnoutului click aici.