Stresul și trauma sunt aspecte comune ale experienței umane. Ambele fenomene pot avea un impact semnificativ asupra bunăstării noastre fizice și psihice, dar diferă în ceea ce privește originile, duratele și efectele lor.
Ce este stresul?
Stresul este modul în care corpul nostru răspunde la provocările și cerințele vieții de zi cu zi. Răspunsul organismului la stres, o reacție complexă a sistemelor neurologic și endocrin, implică activarea sistemului nervos simpatic, care eliberează hormoni de stres precum cortizolul și adrenalina. Aceștia ne pregătesc pentru răspunsul de luptă sau de fugă, permițându-ne să facem față situațiilor dificile. O dată ce factorul stresant este rezolvat sau adaptat, răspunsul la stres tinde să se diminueze.
Stresul poate fi atât pozitiv (apare în urma unor evenimente și experiențe interesante care ne propulsează înainte. Acesta poate fi resimțit atunci când începem un nou loc de muncă, când ne asumăm noi responsabilități sau când ne îmbarcăm într-o aventură. Stresul pozitiv se poate referi, de asemenea, la momentele în care răspundem bine la o provocare pe care o experimentăm din cauza unui factor de stres, ceea ce duce la o creștere a motivației și performanței), cât și negativ. Stresul negativ, cunoscut și sub numele de distress, apare în urma unor situații nefavorabile, cum ar fi presiunile legate de locul de muncă, dificultățile financiare sau conflictele din relații. Stresul negativ poate duce în timp la sentimente de copleșire, anxietate și neajutorare.
Ce este stresul cronic?
Spre deosebire de stresul acut, care este de scurtă durată și e legat de evenimente specifice, stresul cronic devine o povară continuă, persistând în viața noastră timp de săptămâni, luni sau chiar ani și poate duce la simptome fizice precum dureri de cap, pierderea poftei de mâncare, creșterea tensiunii arteriale, dureri în piept, disfuncții sexuale și probleme de somn etc. Stresul cronic poate, de asemenea, cauza sau influența o gamă largă de afecțiuni fizice, cum ar fi bolile de inimă, diabetul, cicatrizarea deficitară, apariția unor boli autoimune, sindromul colonului iritabil și tulburările mentale, cum ar fi depresia, iritabilitatea sau anxietatea.
Strategii de adaptare: În timp ce tehnicile de gestionare a stresului pot ajuta la ameliorarea stresului acut, stresul cronic poate necesita schimbări mai ample ale stilului de viață, sprijin profesional sau consiliere.
Ce este trauma?
Trauma, spre deosebire de stres, este un răspuns emoțional la evenimente stresante majore sau care pun în pericol viața sau integritatea fizică ori psihică a unei persoane și care îi zdruncină profund sentimentul de siguranță, de încredere și bunăstare. Experiențele traumatice pot fi incidente unice, cum ar fi accidentele, agresiunile sau dezastrele naturale, sau evenimente prelungite, cum ar fi un abuz continuu (fizic sau psihic), abandonul sau traiul într-o zonă de război.
Trauma are un impact profund și de durată asupra unui individ, având adesea ca rezultat simptome precum amintiri intruzive, coșmaruri, amorțeală emoțională, hipervigilență și evitarea elementelor declanșatoare asociate cu evenimentul traumatic. Trauma poate perturba capacitatea unui individ de a face față provocărilor vieții, lăsând cicatrici emoționale care persistă mult timp după ce evenimentul a avut loc.
Trauma acută reflectă o suferință intensă în urma imediată a unui eveniment unic. Printre exemplele comune se numără un accident de mașină, o agresiune fizică sau sexuală sau moartea bruscă a unei persoane dragi.
Trauma cronică poate apărea în urma unor evenimente dăunătoare care sunt repetate sau prelungite. Se poate dezvolta ca răspuns la intimidare persistentă, neglijare, abuz (emoțional, fizic sau sexual) și violență domestică.
Trauma complexă poate apărea în urma trăirii unor evenimente traumatice repetate sau multiple din care nu există nicio posibilitate de scăpare. Sentimentul de a fi prins în capcană este o caracteristică a experienței. La fel ca alte tipuri de traume, poate submina sentimentul de siguranță în lume și poate genera hipervigilență, o monitorizare constantă (și epuizantă!) a mediului înconjurător pentru posibilitatea unei amenințări.
Trauma secundară sau trauma indirectă rezultă din expunerea la suferința altor persoane și îi poate lovi pe cei care practică profesii unde au contact direct cu răniri și haos, în special medicii, personalul de prim ajutor și forțele de ordine. În timp, astfel de persoane riscă să evite să investească emoțional în alte persoane în încercarea de a se proteja de suferință.
Experiențele adverse ale copilăriei (ACE-Adverse Childhood Experiences) acoperă o gamă largă de situații dificile cu care copiii fie se confruntă direct, fie le sunt martori în timpul creșterii, înainte de a fi dezvoltat abilități eficiente de adaptare. ACE pot perturba cursul normal al dezvoltării, iar prejudiciul emoțional poate dura mult timp până la vârsta adultă. Pierderea unui părinte, neglijarea, abandonul, abuzul emoțional, fizic sau sexual și divorțul dificil al părinților se numără printre cele mai frecvente tipuri de experiențe adverse din copilărie.
Traumele istorice și/sau intergeneraționale pot include războiul, sclavia, rasismul, colonizarea etc.
Factorii care fac distincția între stres, stres cronic și traumă
Durata și persistența: Principala distincție între stres și stresul cronic constă în durata acestora. Stresul este de obicei de scurtă durată și legat de evenimente specifice, în timp ce stresul cronic devine o povară prelungită în viața unui individ. Trauma, pe de altă parte, chiar acută sau cronică lasă un impact emoțional de durată.
Cauze și factori declanșatori: Stresul poate fi declanșat de diverse evenimente de viață, atât pozitive, cât și negative, în timp ce stresul cronic provine din factori de stres permanenți care persistă în timp și au impact negativ asupra sănătății fizice și mentale. Trauma este un răspuns la un eveniment stresant major sau care pune viața în pericol sau integritatea fizică și psihică și care depășește capacitatea unui individ de a face față.
Răspuns adaptiv vs. răspuns maladaptativ:
Stresul poate fi considerat uneori un răspuns sănătos, deoarece îi determină pe indivizi să acționeze, să rezolve probleme și să se adapteze la provocări. Cu toate acestea, atunci când stresul devine copleșitor sau cronic, se poate transforma într-un răspuns maladaptativ, având un impact negativ asupra sănătății mentale și fizice. Trauma, pe de altă parte, este întotdeauna maladaptativă, deoarece copleșește mecanismele de adaptare ale unei persoane și lasă cicatrici emoționale de durată.
Similitudini între stres cronic și traumă
Deși trebuie să remarcăm diferența dintre traumă și stresul cronic, există o asemănare de netăgăduit: ambele pot duce la probleme de sănătate dacă nu sunt tratate. Deoarece atât trauma cât și stresul cronic pot duce la afectarea sănătății mentale, este periculos să le permitem să nu fie tratate. Neglijarea sănătății mentale poate duce la consecințe mai grave, inclusiv la gânduri suicidare. De asemenea, stresul cronic se poate transforma în traumă dacă factorii de stres intens și prelungit ne copleșesc total mecanismele de adaptare. În mod similar, evenimentele traumatice duc la stres cronic dacă efectele lor emoționale persistă mult timp după eveniment.
Strategii de adaptare:
Persoanele care se confruntă cu stres cronic sau care au trecut printr-o traumă folosesc adesea mecanisme de adaptare similare. Pentru a-și trata simptomele emoționale, unii dintre noi recurg la dependențe și automedicație (câteva dintre problemele care apar includ: adicția de jocuri de noroc, dezvoltarea supraalimentării (mâncatul emoțional) sau a altor tulburări alimentare, consumul de alcool, cumpărături compulsive, consumul nejustificat de medicamente etc.), la evitare sau la retragere socială, în timp ce alții caută sprijin social sau ajutor profesional pentru a trece peste provocările cu care se confruntă.
În concluzie, deși prezintă unele asemănări, stresul și trauma au caracteristici unice care le diferențiază. Stresul este un răspuns natural la provocările vieții, în timp ce stresul cronic devine o povară prelungită asupra bunăstării noastre. Trauma, pe de altă parte, este un răspuns emoțional la evenimente de stres major care ne distrug profund sentimentul de siguranță.
Stresul cronic poate fi, de asemenea, rezultatul unor evenimente specifice, dar nu este neapărat traumatizant. Trauma provoacă întotdeauna stres, totuși stresul în sine nu duce întotdeauna la traumă, iar această distincție este importantă. Cele două merg adesea mână în mână, dar stresul cronic poate exista și există adesea fără a fi traumatic.
Înțelegerea acestor distincții ne împuternicește să recunoaștem când experiențele noastre emoționale pot necesita sprijin sau intervenție suplimentară. Indiferent dacă ne confruntăm cu stresul, stresul cronic sau trauma, este esențial să practicăm autoîngrijirea, să căutăm sprijin din partea celor dragi sau a profesioniștilor și să abordăm bunăstarea noastră emoțională cu empatie și înțelegere.
Controverse despre traume
Există multe mituri despre traume care împiedică înțelegerea și tratarea adecvate. De exemplu, există o presupunere populară conform căreia toate copilăriile sunt traumatice, ceea ce îi determină pe oameni să confunde greutățile obișnuite sau suferința cu o traumă autentică. În timp ce această viziune asupra traumei poate părea inițial validarea unei experiențe dificile, ea îi poate determina rapid pe indivizi să își pună la îndoială propriile experiențe din copilărie și caracterul adecvat al celor care au avut grijă de ei. Pe de altă parte, extrem de toxică și cu consecințe nefaste asupra stării de sănătate este și invalidarea traumelor din propria viață și interpretarea lor ca normalitate.
O altă concepție greșită frecventă despre traumă este aceea că aceasta îți va distruge viața pentru totdeauna. Unele persoane care trec printr-o traumă își asumă, adesea inconștient, identitatea de victimă, așteptându-se mereu ca lumea să le facă rău și văzând nedreptăți acolo unde acestea nu există. Această tendință a contribuit la crearea unei culturi a victimizării care face mai mult rău decât bine, ignorând capacitatea oamenilor de a se dezvolta prin provocări. Schimbările psihologice pozitive după o traumă sunt, de asemenea, posibile atunci când oamenii primesc ajutorul adecvat, își recunosc dificultățile și se văd pe ei înșiși ca supraviețuitori și nu ca victime ale unei experiențe nefericite. Acestea pot include consolidarea rezilienței, dezvoltarea unor abilități de adaptare eficiente și dezvoltarea unui sentiment de autoeficacitate.
Din păcate, ca și în multe alte țări, în România traumele sunt adesea subraportate și ignorate din cauza stigmatizării sociale și a convingerilor culturale legate de problemele de sănătate mintală. Depinde de noi ca acest lucru să se schimbe și generațiile următoare să fie eliberate de acest stigmat.