Aici scriam despre cum e văzut Burnoutul în România.
Mai jos aveți un text tradus din germană, de pe site-ul unei clinici specializate în diagnosticul și tratarea Burnoutului din München, Germania, despre importanța diagnosticării multidisciplinare a Burnoutului.
Cred că este important să vedem diferențele de abordare în ceea ce privește acest Sindrom.
„Insuficiența diagnosticului de Burnout
Burnout-ul este un sinonim pentru epuizare și nu spune nimic despre cauza acestei epuizări. Prin urmare, este absolut corect ca Burnout să nu apară în Clasificarea Statistică Internațională a Bolilor și a Problemelor de Sănătate Înrudite a Organizației Mondiale a Sănătății. În acest context întrebarea „Sufăr de Burnout?” devine mai puțin importantă decât „Care sunt cauzele epuizării?”. Clarificarea acestei întrebări este cunoscută sub numele de diagnosticarea Burnout-ului.
O diagnosticare suficientă a Burnout-ului nu poate și nu ar putea fi realizată niciodată doar de psihologi, psihiatri sau specialiști în medicină psihosomatică și psihoterapie. Colegii de breaslă sunt, de asemenea, conștienți de acest lucru, motiv pentru care este întotdeauna necesară o clarificare temeinică a cauzelor organice înainte de a începe psihoterapia. Aceasta este, de obicei, efectuată de un medic de familie (specialist în medicină generală) format în medicina convențională. Bolile aflate într-un stadiu avansat pot fi identificate în acest mod și pot primi tratamentul potrivit, de exemplu cancerul, insuficiența renală, insuficiența tiroidiană, anemia sau un atac de cord. În cazul în care au fost făcute constatări patologice, se fac trimiteri către alți specialiști. Bolile în stadiul subclinic nu sunt, de obicei, recunoscute și, prin urmare, sunt direcționate în mod eronat către psihoterapie. Acesta este punctul slab al diagnosticului de Burnout: neclarificarea cauzelor organice ale epuizării.
Specialiștii în Burnout de la institut sunt specialiști în medicină generală, medicină internă și cardiologie, care au dobândit o expertiză unică de-a lungul mai multor ani prin formare interdisciplinară.
Geneza multifactorială: Geneza sindromului de epuizare este întotdeauna multifactorială, cu o componentă psihologică și una fizică, accentul fiind pus de obicei în mod clar pe cea din urmă. Acest lucru ar trebui comunicat pacientului încă de la început, astfel încât acesta să înțeleagă că psihoterapia este un pilon important al terapiei, dar în niciun caz singurul.
Diagnostic pas cu pas: Clarificarea cauzelor organice se realizează în mai multe etape, ca parte a unui diagnostic pas cu pas.
Etapa 1
Examinările din această etapă pot fi efectuate, de obicei, de către medicul de familie (specialist în medicină generală). Multe boli avansate și simptome importante de deficiență pot fi detectate în această etapă, cum ar fi deficit de fier, anemie, hipotiroidism, diabet, insuficiență renală, insuficiență cardiacă, fibrilație atrială, hipertensiune, BPOC, insuficiență renală, tumori maligne, limfoame, leucemii, boli inflamatorii, efecte secundare ale medicamentelor și dispermeabilitate enterală, care poate fi detectată printr-un nivel ridicat de zonulin.
Etapa 2
Examinările din această etapă formează nucleul diagnosticului modern de Burnout și detectează bolile chiar și în stadiul subclinic. Pentru a completa diagnosticul cardiopulmonar trebuie efectuate ecocardiografia și pletismografia corporală.
Aceasta este singura modalitate de a exclude bolile organice grave ca și cauză a oboselii, cum ar fi embolia pulmonară cronică, hipertensiunea pulmonară, vitalitatea cardiacă și multe altele. Pentru a exclude apneea obstructivă a somnului, trebuie efectuată o polisomnografie ambulatorie cu înregistrare ECG (pentru a exclude aritmia cardiacă). Hipoxemia nocturnă poate provoca somnolență diurnă, epuizare și incapacitate de muncă. În cele ce urmează, se renunță la conceptul inadecvat de diagnostic specializat centrat pe organe și se analizează procesele intersistemice la nivel sub- și supracelular. Variabilitatea ritmului cardiac (HRV) permite analiza activității simpatice și parasimpatice a sistemului nervos. În sindromul de epuizare, activitatea simpatică predomină adesea ca expresie a unei tensiuni nervoase crescute. Acest diagnostic poate fi utilizat și în scop terapeutic prin metode de biofeedback. Intoleranțele alimentare mediate de anticorpii IgG joacă adesea un rol semnificativ în patogeneza sindromului de oboseală, a sindromului durerii și a multor boli neuropsihiatrice.
Sănătatea intestinală joacă un rol-cheie în patogeneza și menținerea sindromului de Burnout. Aceasta are o influență directă asupra gândurilor și sentimentelor noastre prin intermediul Gut-Brain-Axis și joacă un rol semnificativ în patogeneza bolilor mintale. Sănătatea intestinală poate fi determinată prin intermediul unor diagnostice fecale extinse, care depășesc cu mult testele medicale standard și includ diagnosticarea cancerului intestinal, precum și analiza cantitativă a florei fecale prin care compoziția bacteriilor intestinale poate fi determinată cu precizie, funcția pancreatică exocrină, tulburările de permeabilitate enterică, inflamația mucoaselor etc.
Bolile autoimune pot fi recunoscute prin nivelul ridicat de ANA (anticorpi antinucleari) și ENA (autoanticorpi împotriva antigenelor nucleare extractibile). Există, de asemenea, mulți autoanticorpi specifici pentru organe, cum ar fi anticorpi anti tpo (anti-tiroidperoxidaza) pentru tiroidita autoimună sau anticorpi anti receptori de tirotropină – TRAb pentru boala Graves. Bolile autoimune ale glandei tiroide, în special, au crescut semnificativ în ultimii ani. Acestea sunt adesea cauzate de o tulburare a barierei intestinale și a microbiomului intestinal. Insuficiența corticală suprarenală trebuie exclusă ca fiind o cauză a sindromului de oboseală. Profilul zilnic de cortizol din salivă (cortizol salivar), care este suficient de sensibil pentru a detecta tulburările corticosuprarenale funcționale, este adecvat în acest scop. Având în vedere importanța fiziologică a neurotransmițătorilor ca molecule de semnalizare în sistemul nervos central, măsurarea neurotransmițătorilor are un potențial considerabil ca instrument de diagnosticare. Dintre toate fluidele biologice care pot fi utilizate, testarea neurotransmițătorilor în urină este metoda de alegere datorită stabilității, sensibilității și caracterului său neinvaziv.
Prin măsurarea celor mai importanți neurotransmițători serotonină, noradrenalină, dopamină, adrenalină, GABA și glutamat, este posibilă detectarea eficientă a tulburărilor, selectarea măsurilor terapeutice adecvate și monitorizarea eficienței tratamentului. Bolile cronice, inclusiv sindromul de oboseală cronică Burnout, sunt aproape întotdeauna boli multisistemice. Multe procese metabolice din organismul uman, cum ar fi sinteza enzimelor sau a hormonilor, transportul activ de substanțe prin biomembrane sau mișcările din timpul contracției musculare, au loc numai dacă este disponibilă suficientă energie sub formă de ATP (adenozin trifosfat). ATP se formează în principal în mitocondrii. Dacă sinteza ATP este întreruptă acolo, acest lucru este denumit „disfuncție mitocondrială”. În cazul sindromului de Burnout, există o corelație strânsă între gravitatea simptomelor clinice și gradul de disfuncție mitocondrială.
Hipoglicemia contribuie, de asemenea, la deficitul de energie celulară și provoacă un stres fizic enorm. O serie de simptome tipice de epuizare pot fi cauzate de hipoglicemie. Testul de toleranță la glucoza orală (TTGO) pe parcursul a două ore este potrivit pentru depistarea tulburărilor metabolismului glucozei. Cauza unui TTGO patologic cu tendință la hipoglicemie este adesea insuficiența suprarenală. Tulburările metabolice hormonale pot contribui în mod semnificativ la manifestarea sindromului de oboseală. Cei mai importanți hormoni (estradiol, progesteron, testosteron, ..) și precursorii lor trebuie analizați pentru clarificare. Femeile aflate în premenopauză ar trebui analizate în a doua jumătate a ciclului lor. Tulburările sistemului imunitar reprezintă o cauză majoră a sindromului de oboseală cronică (SOC), un caz deosebit de grav de epuizare. În plus față de valorile standard ale hemogramelor diferențiale, analiza stării imunitare include și statusul citokinelor, factorii de transcripție specifici și serologia agenților patogeni.
Citokinele proinflamatorii promovează reacțiile de stres patologic și sunt implicate în mod semnificativ în dezvoltarea SOC. O cauză adesea nerecunoscută a oboselii este articulația cervicală superioară instabilă cu subluxație atlanto-axială, cauzată de obicei de traumatisme minore, de exemplu, în timpul nașterii, căderi în copilărie, accidente de mașină cu leziuni de tip „whiplash”, căderi pe coccis sau altele similare. Diagnosticul necesită o examinare radiologică a coloanei vertebrale folosind imagini speciale conform lui Sander sau un RMN funcțional. De la industrializare, expunerea la metale grele a crescut în mod constant. Metalele grele se numără printre cele mai nocive substanțe și cauzează probleme grave de sănătate prin deplasarea ionilor metalici din legăturile lor fiziologice.
Concluzie
Pacientul este cel mai bine ajutat dacă diagnosticul de Burnout este realizat de specialişti cu experiență, care au beneficiat de formare interdisciplinară și pot recunoaște conexiunile interdisciplinare. Aceste cunoștințe ar trebui să fie transmise printr-o formare continuă cuprinzătoare și structurată. Acest articol conține puncte esențiale de care trebuie să se țină cont atunci când se planifică un curriculum de Burnout. Este de la sine înțeles că acest diagnostic pas cu pas nu este exclusiv și concludent complet. Dimpotrivă, el trebuie revizuit și extins în mod constant, pe măsură ce tot mai multe cercetări devin disponibile. Doar după ce diagnosticul pas cu pas a fost completat, rămâne diagnosticul diferențial final al sindromului de oboseală – Burnout indus psihologic – ca diagnostic de excludere.”