Într-o cultură a muncii în care orele suplimentare sunt norma, concediile sunt privite cu suspiciune, iar timpul liber este invadat de mail-uri ASAP și mesaje urgente pe WhatsApp, Burnout-ul devine uşor o amenințare reală.
În societatea noastră „muncești și taci” pare să fie încă mantra implicită, prin urmare nu este de mirare că Burnout-ul rămâne ignorat, subestimat sau chiar ridiculizat de medici, angajatori și chiar de către cei afectați. Deşi Burnout-ul este o problemă globală, particularitățile noastre culturale și sociale contribuie cu siguranță la conturarea unei poveşti distincte legate de acest subiect.
De-a lungul istoriei noastre, multe evenimente potrivnice ne-au călit şi ne-au făcut mai rezistenți, calități foarte apreciate astăzi în lumea competitivă în care trăim. Cu toate acestea, în ciuda valorii acordate muncii asidue, acest apetit pentru performanță aduce cu sine o insensibilitate crescută față de dimensiunile emoționale ale fiecărui individ. Burnout-ul, cu simptomele sale relativ subtile și evoluția progresivă, devine adesea un subiect evitat sau minimalizat, ca și cum ar amenința sau denatura imaginea românului angajat model.
În mediul corporatist din România, cu ritmul lui frenetic, productivitatea este de regulă mai valoroasă decât bunăstarea angajaților. Burnout-ul în această lume este perceput ca o slăbiciune, iar angajații, sub presiunea normelor, nu recunosc nici măcar față de ei înşişi că locul de muncă a devenit doar o cursă nebună. Iar într-o cultură a muncii în care orele suplimentare sunt norma, concediile sunt privite cu suspiciune, iar timpul liber este invadat de mail-uri ASAP și mesaje urgente pe WhatsApp, Burnout-ul devine uşor o amenințare reală.
De cealaltă parte, oamenii afectați de Burnout, în dorința de a se conforma așteptărilor societății și angajatorilor, ignoră adesea propriile nevoi. Acest comportament auto-distructiv contribuie la perpetuarea ciclului, prin lipsa de conștientizare cu privire la importanța sănătății atât mintale cât şi fizice, generând un cerc vicios. Chiar şi medicii nu rar devin și ei victime ale unui sistem medical în care presiunea, lipsa resurselor și epuizarea sunt recurente. Cu toate acestea, surprinzător sau nu, Burnout-ul în rândul medicilor este, de asemenea, subestimat sau chiar ignorat. Cercetările despre acest fenomen sunt rare, iar sprijinul psihologic este rar oferit sau căutat.
Burnoutul maternal, cel al pacienților cu boli cronice sau al celor ce au în grija lor alți membrii ai familiei cu dizabilități sau alte probleme de sănătate sunt ignorate aproape complet.
În ciuda impactului real şi grav al Burnout-ului, societatea românească pare să se scufunde încă în indiferență pe acest subiect. Medicii continuă să trateze Burnout-ul ca pe ceva temporar și tranzitoriu, angajatorii consideră că productivitatea este cheia succesului, iar angajații se zbat să facă față task-urilor în timp ce își sacrifică sănătatea. Pentru o schimbare reală, este esențial ca societatea să recunoască și să abordeze deschis problema Burnout-ului. Este nevoie de eforturi colective din partea medicilor, a experților din domeniul sănătății mintale, angajatorilor și angajaților pentru a înlătura stigmatele și pentru a promova o cultură a muncii sănătoase.