Cele două feţe ale expectanţei, sau cum mintea noastră ne poate ajuta să ne vindecăm mai repede sau să ne adâncim suferinţa.
Propriile noastre expectanţe au efecte psihofiziologice reale în corpul nostru.
Efectul placebo apare atunci când o persoană suferindă experimentează o îmbunătățire a stării de sănătate sau o reducere a simptomelor ca urmare a unui tratament, chiar dacă acesta nu conține substanțe active reale, prin urmare ameliorarea se datorează anticipărilor pozitive și credinței că tratamentul va funcționa.
[Photo: dasha-yukhymyuk/unsplash]
Efectul nocebo este opusul efectului placebo şi apare atunci când o persoană experimentează simptome negative sau o înrăutățire a stării sale de sănătate ca urmare a așteptărilor negative cu privire la un tratament sau o intervenție. Când o persoană tinde să creadă că un tratament va avea efecte secundare dăunătoare, organismul său reacționează în consecință, chiar dacă tratamentul nu conține substanțe active reale.
Efectul placebo și efectul nocebo nu se limitează doar la medicină, ci au implicații profunde și în domeniul psihologic. Ceea ce credem despre noi înșine și despre lumea din jurul nostru poate influența în mod semnificativ modul în care ne simțim și acționăm. La nivel somatic, efectul placebo poate determina creșterea secreției de substanțe chimice benefice, precum endorfinele, care pot reduce durerea și stimula vindecarea. Pe de altă parte, efectul nocebo poate declanșa reacții de stres și inflamație, ceea ce contribuie la apariția și agravarea bolilor. La nivel psihologic, efectul placebo și efectul nocebo pot influenţa stima de sine, încrederea în propriile capacități și abilitatea de a gestiona stresul. Iar atunci când acceptăm şi recunoaștem rolul nostru în crearea acestor efecte, putem să lucrăm asupra convingerilor noastre și să le transformăm în resurse pozitive pentru a ne îmbunătăți sănătatea somatică și psihologică.
Cum putem folosi concret aceste informații în avantajul nostru? În primul rând prin acceptarea şi conştientizarea faptului că expectanţele şi gândurile noastre ne influențează starea de bine. Apoi prin, cum îmi place mie să spun, decluttering mental: ce gânduri te ţin pe loc şi de care este bine să scapi? Ce gânduri merită cu adevărat atenţia şi grija ta? Pune-le pe hârtie şi fă curăţenie printre ele. Iar prin meditație, introspecţie și reglare emoţională putem învăța să ne dirijăm mai eficient mintea şi astfel să ne ameliorăm simptomele sau să ne îmbunătățim performanțele.
Dacă vrei să afli mai multe, te aştept la https://preventie-burnout.ro/programare/.