Nu ne plac emoțiile negative, cum se simt în corp, cum ne fac să fim. Facem orice ca să le evităm. Toate mecanismele noastre de apărare se bazează pe strategii de evitare a acestor emoții şi stări neplăcute. Când ne e teamă de a fi noi înșine, când ne e frică de cum ar reacționa societatea sau oamenii din exteriorul nostru la cine și cum suntem în realitate, când experiențe din trecut și nesiguranțe personale ne hrănesc această temere, ajungem să construim o altă Persona, un alter Ego care să ne reprezinte în lume.
[photo: Malicki M Beser/unsplash]
Nu e de mirare că ajungem să facem asta, pentru că societatea impune adesea standarde rigide de comportament, aspect și succes. Iar când ne abatem de la aceste norme ne confruntăm cu judecata, discriminarea sau respingerea, așa că ne este greu să ne dezvăluim vulnerabilitățile, ciudățeniile sau credințele neconvenționale. În plus, dorința de acceptare și de apartenență este o nevoie umană fundamentală. În încercarea de a ne proteja de o potențială durere, ne punem măști, și prezentăm lumii o versiune îngrijită a noastră, neieșită din tipare.
Deși aduce o ușurare temporară de presiunile societății și de disconfortul vulnerabilității, această autocenzură este de cele mai multe ori dăunătoare pe termen lung. În primul rând, se generează un conflict intern constant între cine suntem cu adevărat și persoana prezentată lumii, conflict ce erodează în timp stima de sine și creează un sentiment de deconectare de sine. Această suprimare continuă a adevăratei noastre identități ne pune într-un conflict mental permanent ce duce adeseori la stres cronic, anxietate și chiar depresie.
Mai mult, consecințele ei pe termen lung se extind la relațiile interpersonale. Autenticitatea este fundamentul conexiunilor autentice. Când ne ascundem adevăratul sine pierdem ocazia de a forma legături profunde și semnificative cu ceilalți. Lucrând cu clienți care se ascund în spatele unor măști și personalități, sunt martoră constant la tensiunea pe care acest lucru o poate pune asupra relațiilor lor. Pentru că pot atrage mai degrabă persoane care sunt atrase de imaginea falsă pe care o proiectează decât de cine sunt cu adevărat, ceea ce duce la conexiuni superficiale și nesustenabile. Consecința pe termen lung este adesea un sentiment de singurătate, de izolare și o lipsă de sprijin autentic emoțional atunci când este cel mai necesar, când se confruntă cu provocările vieții.
În plus, când rămânem prinși în capcana fricii de a fi noi înșine, ne refuzăm șansa de a evolua, de a învăța și de a ne realiza pe deplin potențialul.
O altă consecință a fricii de a fi noi înșine e apariția regretelor. Mulți oameni privesc în urmă la viața lor și își doresc să fi fost mai autentici, să-și fi asumat riscuri și să-și fi urmat adevăratele pasiuni. A trăi o viață definită de frică și conformism înseamnă de multe ori o existență cu oportunități ratate și vise neîmplinite.
Cum trecem dincolo de frică? Depășirea ei începe cu acceptarea de sine și autocompasiunea. Îmbrățișarea imperfecțiunilor și vulnerabilităților proprii e primul pas. De asemenea, este esențial să ne găsim oameni și comunități care ne susțin și acceptă, și în care să putem fi liberi să fim noi înșine, ca să ne dăm voie să trăim o viață care se aliniază cu sinele, aspirațiile și nevoile noastre adevărate.